„Aici, Radio Europa Libera” - 1


Imaginati-va o seara de vara, cu aer uscat, anul 1989, o margine de oras, orice oras din România, un bloc cu apartamente mari cât cutiile de chibrituri, zeci de haine de bebelusi agatate la ferestre, sticie peste sticle în balcoane. În fata blocului, opt copii de 4 - 5 ani sar pe patretelele unui sotron desenat cu creta. Sunt si eu printre ei. Eu am patru ani jumate. Am parul cret si haine vargate, ca de marinar. În mâna stânga, am o batista, careia nu îi dau drumul niciodata. Câtiva batrâni joaca table cu boabe de bostan si de fasole. La un moment dat, batrânii se ridica brusc si-si soptesc între ei: „e ora pentru Europa Libera”. Las sariturile la sotron si plec în graba si foarte curioasa acasa sa îi întreb pe ai mei ce este Europa libera. Nu mai auzisem cuvântul acesta niciodata. Stiam ce înseamna ratie, frig, foame, soim al patriei. Dar de Europa Libera, niciodata. Mi-o imaginam ca pe o prajitura cu crema, ceva dulce, oricum.

O întreb pe mama ce e Europa Libera. Nu-mi zice nimic, ma ia mâna si ma duce în camera la tata, de unde se aude data la maxim o melodie englezeasca. Tata, prin nori grosi de Carpati, îmi face semn sa ma apropii în tacere de el. La un magnetofon marca Uvertura tata înregistreaza. Fumeaza satisfacut si asculta ce zice un anume Virgil Ierunca. Dupa ce se termina emisiunea din care înteleg prea putin, ma apropii de tata care-mi spune ca Europa libera este un post de radio de dincolo, de unde înregistreaza vorbele unor oameni fericiti si de cele mai multe ori muzica. Îmi spune ca tot ce face el este ilegal, asa ca ma pune sa îi promit ca nu mai spun la nimeni ce face el seara acasa. Nu mi se pare interesant, si plec în camera mea dezamagita ca Europa nu e ceva dulce la care sa pot sa am si eu acces.