Kasa poporului

In Kasa Poporului, Mitos Micleusanu, un autor deja impus prin romanele precedente, vine cu o viziune iesita din comun asupra unui trecut recent alienant.

Romanul Kasa Poporului este un manifest anti-totalitarist, care porneste de la imaginea schizoida a spatiului romanesc, din perspectiva angoaselor paranoide ce bântuie inca subconstientul nostru colectiv. Incepind cu "experimentul de reeducare" de la Pitesti, romanul este el insusi un experiment, fiind conceput ca o scriere alienata, paroxistica, ce dezvaluie patologiile sistemului dictatorial. Ceea ce transpare, pagina dupa pagina, este o schizofrenie a textului care sfideaza rezistenta cititorului fata de morbid, absurd si grotesc, iar umorul negru este contrapunctul ce se strecoara in momentele cele mai dure ale unui text care urmareste "reevaluarea conceptuala" a scenei pe care s-au desfasurat ororile regimului si dezumanizarea sistematica. O scena supraetajata, pe care convietuiesc victimele si calaii, imparatii si bufonii. "Un roman halucinant, experimental, inclasabil, bintuit de demonii reeducarii si totalitarismului. Nimic realist, nimic moralizator. Un jazz estetizant macabru, pe claviatura larga a ororii. Ecouri rasucite si complicate intr-o Kasa a Poporului ce se deschide ca o cutie a Pandorei. Un puzzle de scene dure, tandre, scirboase, fascinante, jucause, apocaliptice. Total contraindicat celor slabi de inima!" (Dan Lungu)

Sursa:www.polirom.ro

Povesti de dragoste la prima vedere

Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Ioana Parvulescu

Cinci povesti de dragoste la prima vedere. In prima veti simti parfum de crini regali. In cea de-a doua un puternic miros de terebentina. A treia aduce cu sine adieri de aripi nevazute. A patra ceva "ascuns, cum numai marea" poate sa nasca. A cincea poveste aduce o mare de acoperisuri si o miza.
Cand Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu si Ioana Parvulescu sunt autorii povestilor, nu-i exclus sa faceti un coup de foudre pentru carte. Bucurati-va in tihna de ea. Face parte dintre acele lucruri rare, care daca n-ar exista ar trebui inventate.

Sursa: www.humanitas.ro

Generaţia X

Douglas Coupland e un fel de Andy Warhol: stie sa surprinda la fel de spectaculos esenta lucrurilor. Generatia X e biblia post-moderna a milioanelor de tineri "alternativi" care simt ca lumea nu li se potriveste, iar viata ar trebui sa insemne mai mult decat consumism si noianul de junk-uri al culturii pop.

Romanul-cult al lui Coupland e radiografia existentei a trei tineri de douazeci si ceva de ani care traiesc in deriva si au senzatia ca nu li se intampla nimic. Inteligenti, introvertiti, imprevizibili, Andz, Dag si Claire isi abandoneaza joburile penibile ("leafa mica, reputatie zero, beneficii mici, viitor zero") si se refugiaza din fata Americii moderne in desertul Californiei.
Cautand schimbarea drastica ce le va da sens vietii (dependenta de media si cultura de mall au pervertit societatea, parintii i-au dezamagit, viitorul pare lipsit de substanta), tinerii refuza sa se maturizeze urmand caile conventionale si vaneaza noi repere: ca intr-un alt Decameron, inventeaza povesti sinistru de amuzante despre un razboi nuclerar si un posibil Armaggedon. Cei trei proscrisi culturali reusesc sa se smulga din apatia prezentului cu ajutorul fanteziei hranite cu alcool, dar constata cu disperare ca ironia, sarcasmul si cinismul -- adesea reactii imediate la idealismul strivit de realitatile dure -- sunt singurele cai de comunicare ce le-au mai ramas.

Satira acida a lui Coupland si abilitatea de a surprinde esenta vietii unei generatii uncool prin refuzul de a fi cool cu orice pret, stiinta lui de a face literatura serioasa deghizandu-si povestea intr-un urias articol de revista insotit de ilustratii si fotografii fac din Generation X unul dintre cele mai puternice si mai de impact romane ale ultimilor ani.

"Generatia X este un De veghe in lanul de secara al zilelor noastre." (Publishers Weekly)

"Un roman revolutionar. Radiografia unei generatii." (Los Angeles Times)

"Generatia X surprinde nelinistea care insoteste maturizarea in lumea de azi, atat de strivita de cultura informatiei. (Rolling Stone)

Sursa:www.humanitas.ro

INDRAGOSTITA DE UN MASAI

Corinne Hofmann

O poveste de viata si de dragoste in indepartata Kenya

Atunci cand pune pentru prima data piciorul pe pamant african, Corinne Hofmann nu banuieste ca viata ei va lua o turnura decisiva. Venita in Kenya pentru a-si petrece concediul, Corinne descopera la varsta de 27 de ani o dimensiune cu totul noua a dragostei. Este suficienta privirea patrunzatoare a razboinicului-masai Lketinga, pentru ca ea sa renunte, impotriva oricarei ratiuni, la viata ei din Elvetia: la prietenul ei, la cultura sa, la afacerile profitabile. In cateva luni, Corinne isi desprinde ancorele din Europa, pentru a se aventura intr-o lume noua. Se muta in mijlocul salbaticiei, in patria tribului Samburu, langa marea ei dragoste africana, unde cunoaste atat raiul, cat si iadul.
Traieste ani plini de aventura, ani de dragoste, dar si de renuntari si probleme fara sfarsit: o comunicare anevoioasa, un mod de viata neobisnuit si o ierarhie sociala cu totul alta.
Bolile care ii ameninta viata, foametea, comportamentul lui Lketinga dominat de o gelozie exagerata si conflictele culturale, care nu mai puteau fi mascate, fac in cele din urma imposibila viata de cuplu a celor doi. Dupa patru ani de convietuire, dragostea lor este definitiv distrusa.

Corinne Hofmann s-a nascut in anul 1960 la Thurgau (Elvetia), ca fiica a unei mame frantuzoaice si a unui tata german. La 21 de ani isi incepe propria afacere cu un magazin de haine second-hand si rochii de mireasa. In anul 1986 isi petrece concediul in Kenya, unde il cunoaste pe Lketinga, un razboinic-masai, de care se indragosteste la prima vedere. Doi ani mai tarziu cei doi se casatoresc si au o fiica. Timp de patru ani, Corinne traieste in Kenya alaturi de sotul ei.
Corinne Hofmann ne impartaseste fara constrangeri, intr-un mod plastic si patrunzator, experienta sa kenyana.Corinne paraseste Kenya impreuna cu fiica lor si nu se mai intoarce

Sursa :www.all.ro

Un veac de singuratate

Gabriel Garcia Marquez

Publicat pentru prima data in 1967, romanul "Un veac de singuratate" a fost cel care l-a consacrat pe autorul sau ca fiind unul dintre maestrii narativei contemporane, aducandu-i in 1982 Premiul Nobel pentru literatura. Reeditarea romanului, intr-o editie pentru biblioteca dumneavoastra, reprezinta un eveniment literar de exceptie pe care va sfatuim sa nu-l pierdeti.

Nu exista nici timp, nici spatiu. Generatii, fapte, personaje se amesteca intre ele. O epoca se suprapune cu cealalta, visul se confunda cu realitatea, lucrurile evolueaza, si totusi nimic nu pare a se schimba. Totul se petrece la limita dintre tragic si comic, dintre viata si moarte.

O lume extravaganta, pe cat de indepartata de a noastra, pe atat de familiara, cuprinsa intr-un vartej de repere care se regasesc in toate amintirile, in toate istoriile marilor familii.

Sursa: www.rao.ro

Tara zapezilor

Yasunari Kawabata

Parca e dragoste si parca nu e. Sau nu-i vine lui sa creada ca ea s-a indragostit de el. O vede rosind, o aude cantand, descopera ca scrie jurnal. Si, cu o lentoare care tine de propria dificultate de a se indragosti, barbatul venit din Tokio in "tara zapezilor" descopera ce se afla sub fardul gros care ascunde fata si sufletul gheisei. Pentru ca, intr-adevar, fata e gheisa. De aceea dragostea dintre ei are alte semne, alte reguli, alte dureri.
Cartea are acea melancolie de 24 de carate pe care o au marii scriitori japonezi. Senzitivitate, dragoste si ...zapada.

Sursa:www.humanitas.ro

Romanul n-a murit. Doar s-a îngustat

„Arta romanului“ de Milan Kundera va apărea în curând la Editura Humanitas, în traducerea Simonei Cioculescu. Eseul este o confesiune despre cărţi, totalitarism şi plăcerea de a scrie despre lucruri esenţiale.”

Kundera începe să vorbească despre roman pornind de la un moment de criză: într-o lume schematizată şi funcţională, omul şi-a uitat fiinţa. Verdictul îl dăduse Husserl, în conferinţele ţinute la Viena şi la Praga în 1935, cu trei ani înainte să moară, şi îl extinsese Heidegger, discipolul său, în celebrul tratat de fenomenologie, „Fiinţă şi timp“. Ceea ce susţine Kundera este că, dacă filozofia a pierdut legătura cu plinătatea esenţială a vieţii de la Descartes încoace, romanul a reflectat-o neobosit.

Mai mult, în vremuri în care marii teoreticieni, în siajul avangardelor şi al elanurilor deconstructiviste, prezic moartea romanului, scriitorul ceh îi susţine necesitatea: „Dacă raţiunea de a fi a romanului este de a ţine «lumea vieţii» sub un fascicul de lumină permanent şi de a ne proteja împotriva «uitării fiinţei», nu este astăzi existenţa romanului mai necesară ca niciodată?“.

Sursa:www.cotidianul.ro

„Intr-o zi am citit o carte si intreaga mea viata s-a schimbat.“

„Intr-o zi am citit o carte si intreaga mea viata s-a schimbat.“ - fraza de debut a Vieţii celei noi (romanul cu reputaţia celei mai rapid vândute cărţi din istoria Turciei) deschide poarta unui periplu romanesc halucinant, parte thriller intelectualist, parte poveste de dragoste, ce ne conduce spre tainele vietii si ale mortii.
Prins intre enigmatice conspiratii bizantine si texte de un magnetism hipnotic, tanarul student Osman strabate neobosit drumurile primejdioase din stepele Anatoliei — un univers bizar, bantuit de vieti spulberate, autobuze demente, oameni osteniti, incaperi paraginite, panouri de publicitate coscovite, litere sterse, stafii... In aventura sa picaresca, eroul cunoaste, rand pe rand, dragostea, initierea, dar si moartea, traieste iluziile si deziluziile Turciei moderne. Viata cea noua, cartea fascinantă, deţinătoare de taine, se vadeşte a fi himera necesara, ce transfigureaza existenţele şi confera lumii aureola inegalabila a visului. Visul ca viaţa, dincolo de fruntariile constrangatoare ale timpului...
O meditaţie despre Carte si rosturile ei, despre realitate si fictiune, despre destin si intamplare, despre metamorfozele sinelui si identitatile noastre schimbatoare.
„Un roman halucinant si straniu... ce navigheaza de la saradele intelectualiste borgesiene catre lirismul mirific al lui Gabriel García Márquez.“ Wall Street Journal

Arta de a trai in oras

Stafford Cliff, Gilles de Chabaneix

"O carte despre diferente, despre felul in care arhitectura si topografia diferitelor orase influenteaza obiceiurile locuitorilor si le definesc casele."

Texturi, materiale, culori, locuri si oameni -- intr-un extraordinar eseu fotografic. Vederi panoramice din intreaga lume si imagini -- cele mai multe inedite -- din mansarde newyorkeze, vile elegante din San Francisco si Los Angeles, superbe apartamente pariziene, napolitane, sau din Amsterdam, Roma, Barcelona, Istanbul, Cairo, Tokio, din care se degaja interesul pentru traiul sofisticat. Volumul acorda o mare atentie detaliilor decorative: de la ornamentele de pe fatadele cladirilor venetiene sau londoneze pana la dispunerea aranjamentelor florale in functie de alura, finisajul, pozitia obiectelor din jur, la decoratii murale originale sau obiecte cu forme si culori interesante.
Imaginile lui Gilles de Chabaneix vorbesc despre viata noastra citadina, concentrandu-se asupra "vietii strazii" peste tot in lume si mai ales asupra felului unic in care oamenii isi creeaza propria ambianta.

Arta de a trai in oras, o autentica coffee table book si o rafinata lifestyle book este o minunata sursa de inspiratie pentru arhitecti, designeri si proprietari deopotriva.

Sursa: www.humanitas.ro

Ingerul pazitor

Poemele lui Rilke sunt asemenea sarbatorii, te scot din rutina si din cenusiul

zilelor. Te consoleaza sau iti dau putere. Te poti simti la adapost sub aripile

deschise ale ingerului pazitor sau iti poti ocroti ingerul ca pe un copil. Depinde

de puterea privirilor interioare ale celui care parcurge aceste farame din

marea poezie a lumii. Exista ceva aproape magic in citirea lui Rilke. Poate e doar vraja poeziei.

Şi dacă e adevărat...?

"Ce-o să-ţi spun nu e uşor de înţeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculţi povestea…"

Ce să crezi despre o femeie care-ţi alege dulapul din baie ca să-şi petreacă zilele în el? Care se miră că o poţi vedea? Care apare şi dispare brusc şi pretinde că este în comă profundă la celălalt capăt al oraşului? Pe ea trebuie să o duci la psihiatru, sau pe tine? Sau, dimpotrivă, trebuie să te laşi în voia acestei aventuri extravagante?

Şi dacă este adevărat?…

Dacă e adevărat că Arthur este singura persoană care poate împărţi secretul lui Lauren, o poate contempla pe aceea pe care nu o vede nimeni, poate vorbi cu aceea pe care n-o aude nimeni?…

O poveste tandră, o aventură plină de umor şi neprevăzut.

Marc Levy, fiul unui editor de lucrări de artă, se afla în fruntea unui cabinet de arhitectură când a scris acest prim roman ce a suscitat un interes mondial chiar înainte de apariţia sa în Franţa, în 2000. Şi dacă e adevărat?… a fost tradus în peste douăzeci de ţări, iar celebrul producător şi realizator american Steven Spielberg a cumpărat cu 2 000 000 de dolari dreptul de a-l ecraniza. De atunci, Marc Levy a mai publicat două best-seller-uri: Unde eşti? (2001) şi Şapte zile pentru o veşnicie (2002). Cele trei romane s-au vândut până acum în mai mult de 3 000 000 de exemplare.

Sursa: www.edituratrei.ro

Portretul lui Dorian Gray

Jocul la care scriitorul englez isi face partasi cititorii este acela de a privi in doua oglinzi diferite, ambele deformatoare, destinul unui om supus in aceeasi masura realitatii si fictiunii. Altfel spus, ni se ofera sansa de a patrunde in lumea lui Dorian Gray, „cetatean” al lumii si, in acelasi timp, al artei, om superficial si, in acelasi timp, interiorizat. Capodopera lui Oscar Wilde devine astfel, dincolo de arta narativa, o invitatie de a medita asupra conditiei artistului care penduleaza intre cele doua lumi ale sale: cea obiectiva (societatea) si cea subiectiva (arta).

„Dorian Gray este un tanar din inalta societate londoneza... senzual foarte constient de senzualitatea si frumusetea lui. Este de o frumusete uluitoare, dar tragedia se ascunde, vom vedea, tocmai in aceasta frumusete.

Pictorul Basil, prieten cu Dorian, ii face portretul si aseaza in tablou ceea ce i se reveleaza, iar rezultatul este minunat. Iar Dorian isi doreste portretul doar pentru el.
Influentat de Lordul Henry Wotton pe care-l intalneste in timp ce poza pentru tablou, Dorian isi va dori sa traiasca intens, fara sa-l intereseze efectele devastatoare ale actiunilor sale. Iar tot ceea ce va face va deforma opera de arta, iar el va ramane neatins, va umbla prin lume si nimic nu ii va putea afecta puritatea...

Tabloul va fi ascuns, iar in acea ascundere va fi zamislit un monstru, acolo va incepe sa existe adevaratul Dorian Gray.

Sursa:www.polirom.ro

Viata pe un peron

"Viaţa pe un peron nu face excepţie de la regula stratificării epice şi supraetajării simbolice. Pe un plan redus al intrigii, scriitorul înalţă o construcţie speculativă în al cărei labirint urmează să intrăm. Două personaje, un bărbat şi o femeie, se întâlnesc într-o gară părăsită, uitată de lume şi de trenurile pufăind liniştitor. Conturul realităţii care îi hăituieşte şi îi îngrozeşte pe cei doi este destul de şters. Ameninţarea rămâne surdă, undeva în fundal, retrasă, ca în teatrul modern, dincolo de spotul de lumină proiectat asupra "eroilor". În romanul realist tradiţional, obiectivitatea epică reprezintă o condiţie obligatorie, iar hăţişul de fapte apare ca necesar pentru desenul traiectoriei eroului. Romanul lui Octavian Paler răstoarnă perspectiva, construind şi analizând cu atenţie două personaje, ca să poată privi, prin ele, lumea." (Daniel Cristea-Enache)

„Am si un decalog aici.Eu l-am scris si tot eu l-am atarnat pe peretele salii de asteptare.Cum ridic ochii , il vad.Si de fiecare data imi repet una din cele zece porunci.De fiecare data una singura , ca sa ma conving s-o urmez.

Iata-le cum suna:

Prima poruncă: Să aştepţi oricît.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sînt bune decît amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gîndul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavînd altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvîntează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o tîrfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.”

Oare noi ne putem ghida dupa propriile porunci?Ar fi interesant si in acelasi timp ciudat.Fiecare sa avem un decalog al nostru cum zice Octavian Paler.Dar poate asa reusim sa mergem pe o linie dreapta , poate asa ne simtim mai utili , poate asa ne intelegm pe noi , pe ceilalti , pe toti si toate.

Dragos-Andrei

Jean Francois Revel-Cunoasterea inutila

De ce "cunoasterea inutila"? Pentru ca, din cat au fost (si sunt) mai multe, mai variate si mai elocvente adevarurile, marturiile, dovezile privind atrocitatile comunismului, cu cat sunt mai mari si mai sigure posibilitatile de cunoastere, analiza si difuzare democratica a informatiei, cu atat ele au fost mai ocultate in mass-media occidentale, intru apararea falimentului ideologic si politic al marii utopii instaurate in 1917. Revel aduce nenumarate exemple de asemenea masacrari ale adevarului, in invatamant, in presa scrisa si audiovizuala, ba chiar si in cercetarea stiintifica: de la trecerea sub tacere a Terorii din timpul Revolutiei Franceze pana la campaniile din America impotriva presedintelui Bush senior, de la cotidianul L'Humanite din perioada stalinista pana la "cazul Heidegger" ori justificarea sangerosului comunism tribal din tarile Africii, de la optiunile politice stupefiante ale unor laureati Nobel pentru stiinta pana la marile scandaluri de presa din Franta, Anglia, Germania sau Italia.
Sursa:www.humanitas.ro