Ca să vezi adevăratele peisaje din ţara noastră trebuie cu siguranţă să le parcurgi pas cu pas , doar atunci vei realiza că există atat de multe locuri nemaintalnite şi care unora le par ciudate si plictisitoare.Intr-o mini vacanţă pe care am petrecut-o in munţii Bucegi saptămana aceasta am resimţit incă odată aerul curat de munte , am revăzut ce inseamnă valorile tradiţionale pentru oamenii de acolo , simpli si modeşti , educaţi şi cu o inteligenţă rurală extraordinară.Şimon este un mic sătuc de pe langă Bran , unde se află şi celebrul castel Bran.Totul e verde , bătraneii care au depaşit varsta onorabilă de 80 de ani stau aşezaţi pe langă ale lor case si privesc neincetat in gol , poate visand la tinereţea de altă dată...... de aici vă las pe voi să vă imaginaţi cum sunt locurile de pe acolo...Am reuşit să scriu şi o poezie impreună cu Georgiana a ceea ce am simţit atunci cand am vazut locurile din munţi....

La Şimon pe lânga Bran
Printre munţi şi munţi ...
Ce par a fi cărunţi ...
Şi câte-o casă presărată
Pe fiecare vârf de-al lor ...!
Mă uit la cer şi tot gândesc
La miile de perne ce zăresc,
Lipite parcă de seninul bleu,
Ce te aduc la inima Şimonului.
Un drum ne duce către râu,
Iar de-o parte şi de alta a acestuia
Vezi vile, case bătrâneşti,
Ce cu un original românesc
Te duc cu gândul la vremurile de altă dată.
Vezi ici-colo câte-un bătrânel,
Iar ochii lor trimit spre tine
Dovada unui trai simplist.
Ne îndreptăm atenţia mai apoi
Către castelul din împrejurimi
Şi Branii vechi ne merg în minte
Citind istorisirile din el.
O linişte a inimii te-apasă,
Privind în jurul tău, mai tot, deodată,
Verdeaţa, pomii, fâneaţa şi apa curgătoare,
Dar totul pare şi mai halucinant,
Când te trezeşte un strigăt ...
Al unui măgar, uitat pe deal.
Se apropie seara, dând la o parte soarele triumfător,
Iar din copacii de pe munţi
Vin coruri sunătoare al veşnicilor partituri
Cântate la orice sfârşit de zi
De nemaipomenitul duet etern
Al greierilor şi păsărilor mici.
Noaptea te presează indirect
Şi-ţi provoacă somnul imediat.
Dimineaţa e ca o poeniţă virgină,
Ce te atrage spre continuul cântec al păsărilor
Ce tot ele te-au adormit cu o seară înainte.
Deschizi geamul camerei,
Iar muntele aruncă ca o praştie,
Mirosul ce pe timp de noapte s-a adunat,
Ca să-ţi deshumeze simţămintele din tine.
Şimonul drag ne-atrage către o nouă zi,
Ca de fiecare dată înviorător pentru oricine.
Anca-Georgiana , Dragoş-Andrei



















