În secolul 18, arheologul britanic William Stukeley a observat ca "potcoava" marilor pietre albastre din ansamblul Stonehenge se deschideau în directia rasaritului soarelui la solstitiul de vara. El a ajuns la concluzia ca monumentul fusese în mod deliberat orientat astfel încât la solstitiul de vara soarele sa rasara deasupra pietrei Heel Stone, iar primele lui raze sa straluceasca în centru, între bratele deschise ale "potcoavei ". Pornind de la acesta concluzie, atât Stukeley cât si Sir Norman Lockyer (la începutul secolului al 20 lea) au lansat ipoteza ca Stonehenge fusese construit ca un templu solar. Mai târziu astronomul Gerald Hawkins a aratat ca Stonehenge nu este doar aliniat cu evenimentele astronomice solare sau lunare, dar poate fi folosit pentru a prevedea eclipsele. Astfel, functia sa de templu solar se completeaza cu cea de calculator astronomic. Alinierea dovedeste clar ca cei care au construit ansamblul Stonehenge au avut cunostinte astronomice precise.
Cunostinte referitoare la traiectoria soarelui, si au stiut cu exactitate, înainte de începerea constructiei, unde rasarea soarele la solstitiu. La fel ca multe alte monumente, si în cazul Stonehenge specialistii cred ca locul a fost ales datorita energiilor sale speciale, iar ansamblul a fost ridicat ulterior aici pentru a-l marca permanent. Se pare ca cei care cunosteau aceste aspecte ezoterice au acordat o mare importanta ansamblului Stonehenge, pentru ca nu s-au oprit la constructia canalului si a teraselor, ci au continuat cu inelele din monoliti si cu aranjamente de pietre în forma de potcoava, unele din materiale fiind aduse cu mari eforturi de departe. Contrar asteptarilor, inelul monolitilor si aranjamentele în forma de potcoava, pentru care Stonehenge este faimos, au fost adaugate în etapa finala si nu sunt esentiale pentru calculele astronomice ale evenimentelor solare sau lunare.